„CFR va fi iar campioană!”

„CFR va fi iar campioană!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a comentat meciul Chelsea – CFR pentru televiziunea engleză ATV, fiind una dintre vedetele serii pe „Stamford Bridge“, acolo unde fanii l-au aclamat, i-au solicitat autografe și au făcut poze cu el.

Dan, cum apreciezi evoluția CFR-ului?

Au jucat bine și au lăsat o impresie plăcută. De aceeași părere au fost și comentatorii englezi, dar și cei de la Chelsea cu care am vorbit. Păcat de rezultat, deoarece eu spun că puteau obține măcar un egal.

Ce le-a lipsit clujenilor?

Puțin mai mult curaj și atenție. La 1-1, Chelsea nu juca cine știe ce, însă acea greșeală a lui Trică a stricat totul. Apoi le-a fost greu să revină.

Golul lui Yssouf Kone…

Un gol de Champions League. O fază foarte bine jucată cu o finalizare de excepție.

Unde crezi că a pierdut CFR calificarea în primăvara europeană?

La returul cu Roma. Au jucat bine, dar nu au putut obține un rezultat pozitiv. Acolo s-a dus totul de râpă.

Consideri că au părăsit onorabil competiția?

După părerea mea, CFR trebuia să facă șapte-opt puncte la cum a jucat în această grupă, dar lipsa de experiență și neșansa i-au privat de asta. Oricum, clujenii au demonstrat că se poate.

De acum se vor concentra pe campionat.

Eu cred că CFR are cele mai mari șanse la titlu, poate fi iar campioană. Au cel mai valoros lot și cea mai bună echipă.

Dar Urziceniul ce fel de echipă este?

CFR e o echipă foarte bună, Unirea e deocamdată doar o echipă bună.

Are Chelsea șanse să câștige Liga Campionilor în acest sezon?

După cum joacă acum, nu prea, însă Champions League e o competiție a echipelor mari și nu se știe niciodată ce se va întâmpla până la final.

Ți se pare normal ca Mutu să fie fluierat pe Ghencea?

Mi se pare normal ca Mutu să fie tratat ca un adversar pe Ghencea. Iar el tot timpul a fost în postura asta.

"Când joci cu Chelsea nu ai voie să dai pase cu călcâiul la mijlocul terenului. Trică trebuia să știe asta" – Dan Petrescu, antrenor Urziceni


Dubarbier a primit tricoul lui Ballack

Sebastian Dubarbier a avut parte de o surpriză frumoasă la finalul partidei. El a primit în dar un tricou de la Michael Ballack, germanul promițându-i-l încă de la meciul de la Cluj. „E cel mai important din colecția mea“, a spus Dubarbier.

Trică spune că n-a greșit la gol

Deși inclusiv englezii au apreciat că inițiativa lui Trică de a lovi mingea cu călcâiul a determinat faza din care Chelsea a înscris golul doi, fotbalistul român e de altă părere. „Nu a fost o greșeală fatală. Eram la 70 de metri de poartă. Nu cred că sunt responsabil pentru acel gol“, a declarat Eugen Trică.

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×